FOTO | O legendă a K-1 din România schimbă rolul. 13 momente memorabile din cariera lui Sebastian Ciobanu

Redactor:
Andrei Pal
FOTO | O legendă a K-1 din România schimbă rolul. 13 momente memorabile din cariera lui Sebastian Ciobanu
  • Publicat:
  • Actualizat:

După 13 ani de carieră, victorii incredibile și momente absolut memorabile, Sebastian Ciobanu a decis să renunțe la cariera de luptător profesionist și a devenit antrenor la Scorpions Iași, clubul la care și-a început activitatea și de care nu s-a despărțit niciun moment. Omul care l-a descoperit, Mihai Constantin, îi va fi coleg de astăzi, în aventura de a descoperi noi eroi pentru ringul K-1.

„Avea sub 70 de kilograme atunci când a venit la sală. Făcuse atletism, luase și un bronz la naționale dacă bine îmi amintesc. El a fost printre primii mei elevi”, își amintește Mihai Constantin momentul în care „Fiul lui Dracula” făcea primii pași în această lume. Cariera lui Ciobanu este una absolut fascinantă.

Deși niciodată nu a fost un greu veritabil, marea parte a meciurilor sale s-au disputat împotriva unor coloși de peste 100 de kilograme. I-a învins pe rând pe Petr Vondracek, Doug Viney, Roman Kleibl, Mighty Mo, Ratislav Talarovic, Dzevad Poturak și Frank Munoz.

„De multe ori, Sebi avea 85 de kilograme la cântar, cu 15-20 sub adversarii săi. Spre exemplu, la meciul cu Mighty Mo, când a câștigat prin KO, Sebi era cu 35 de kilograme mai slab. Inima sa este a unui adevărat gladiator. Este o onoare că a acceptat să îmi fie coleg”, mai povestește Mihai Constantin, omul care l-a descoperit și l-a antrenat în ultimii 15 ani.

„Sunt 13 ani de carieră la cel mai înalt nivel, cred că am cele mai multe meciuri din istoria Local Kombat. Cred că e momentul potrivit să fac acest pas, să le predau ștafeta celor din noua generație. Emoții? Cred că voi avea mai mari emoții în colț decât în ring”, spune Sebastian Ciobanu.

Printre elevii săi se numără Bogdan „Ciobanul” Năstase, Sebastian Cozmâncă, Andrei Leuștean, Ștefan Irimia sau Florin „Rambo” Lampagiu. „Din colegi acum îmi sunt elevi, dar relația noastră va rămâne la fel”, explică omul care a fost principalul partener de sparring pentru Cătălin Moroșanu în ultimul deceniu.

Primul examen pentru Sebastian Ciobanu în calitate de antrenor va fi pe 19 octombrie la gala Dynamite Fighting Show de la Piatra Neamț, acolo unde vor lupta trei dintre foștii săi colegi și acum elevi: Sebastian Cozmâncă, Florin Lampagiu și Bogdan Năstase. În main-event, Cătălin Moroșanu va avea de înfruntat un colos din Turcia.

Momentele memorabile din cariera lui Sebastian Ciobanu:

  • 2003 – își începe cariera de sportiv la Scorpions
  • 2005 – își face debutul în Local Kombat. Lupta la categoria 70 de kilograme
  • 2006 – câștigă prima piramidă Local Kombat
  • 2009 – ajunge până în finala piramidei K-1 de la Budapesta. Pierde în Extra Round cu Mladen Brestovac
  • 2009 – îl învinge pe Doug Viney, câștigătorul K-1 Oceania și K-1 Las Vegas
  • 2009 – este acceptat pe tabloul turneului K-1 de la Tokyo
  • 2010 – ajunge până în finala K-1 World Grand Prix București. Îl învinge, în semifinale, prin KO, pe legendarul Mighty Mo
  • 2012 – Se califică la turneul final Superkombat. Este nevoit să abandoneze în semifinale după o accidentare la ochi
  • 2013 – câștigă turneul Superkombat de la Craiova. Îi învinge pe Vladimir Toktasynov (campionul KOK) și Frank Munoz (viitorul campion Superkombat).
  • 2015 – se duelează, la Dubai, cu Gokhan Saki. Pierde la decizie unanimă
  • 2016 – Pe 1 octombrie se căsătorește cu Nafisa, iar câteva ore mai târziu obține o victorie în Superkombat Iași
  • 2018 – își face debutul ca arbitru în galele profesioniste, la Dynamite Fighting Show
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Şumudică a pus tunurile pe selecţioner după Rapid - Universitatea Craiova 1-2:
Şumudică a pus tunurile pe selecţioner după Rapid - Universitatea Craiova 1-2: "Nu mai înţeleg! Nu pot să-i spun să…
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
EXCLUSIV. O mină în paragină din România, readusă la viaţă cu 200 de milioane €. Resursa vitală care va fi exploatată
EXCLUSIV. O mină în paragină din România, readusă la viaţă cu 200 de milioane €. Resursa vitală care va fi…
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face totul la fel. Sunt fericit
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face…
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
Șah-mat la Călin Georgescu. Liviu Dragnea cutremură România toată: E făcut!
Șah-mat la Călin Georgescu. Liviu Dragnea cutremură România toată: E făcut!
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei luni de la dispariție. Bărbatul…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×